Tekken vine pe smartphone: jocul va fi disponibil pe iPhone și Android
Unul dintre jocurile copilăriei mele, Tekken a fost anunțat oficial pentru iOS și Android, iar grafica pare una destul de impresionantă.
Când vine vorba de lupte arcade pe console de gaming, au existat trei francize importante care au făcut valuri la nivel global. Tekken, Mortal Kombat și Street Fighter sunt numele asociate cel mai des cu competiții de bătăi creative pe TV. În privința portării unor experiențe similare pe mobil, doar Mortal Kombat și Street Fighter au ajuns până la această oră pe Google Play și iTunes Store.
După Mortal Kombat X și Street Fighter IV Champion Edition, a sosit momentul ca Tekken să fie disponbil pe smartphone-uri și tablete. Initulat simplu Tekken, jocul a fost dezvoltat de Bandai Namco Entertainment Europe și pare să aducă pe mobile sesiunile de gaming cu care ne-am obișnuit pe PlayStation. Din păcate, lansarea pe iOS și Android se va desfășura în etape. Momentan, titlul nu este disponibil decât în App Store Canada, folosind acest link.
”Tekken, cea mai de succes franciză de jocuri de luptă a fost adusă pe mobile! Alătură-te lui Paul, Kazuya, Xiayou, Law, Panda, Nina și celorlalți lupători faimoși pentru a lua parte la un sistem de luptă intuitiv și complet, utilizând tehnici din toate colțurile lumii”, se arată în descrierea oficială a jocului din iTunes.
În total, vor exista peste 100 de caractere în versiunea de mobil ce pot fi colecționate. Fiecare luptător va avea peste 20 de mișcări speciale care pot fi actualizate și deblocate în timp. Nu va lipsi o componentă online pentru a concura împotriva unor prieteni sau necunoscuți. O experiență single-player este, de asemenea, inclusă pentru cei care vor să-și perfecționeze talentul fără să lupte împotriva unor jucători reali.
Jocul este gratuit, dar vor exista achiziții in-app pentru cei care vor să evolueze mai rapid.